jump to navigation

Postat pe 21.09.2009! Noiembrie 1, 2010

Posted by lumealuiteo in Uncategorized.
trackback

Am fost la un spectacol de circ împreună terapeutele lui Teo şi cu alţi copii; deşi aflasem că spectacolul lasă de dorit în ciuda preţului biletului de intrare, pentru Teo era un exerciţiu necesar de „acceptare” a îmrejurărilor sociale noi. Am avut emoţii în legătură cu posibilul comportament al lui Teo; chiar mă obişnuisem cu ideea că nu voi intra la spectacolul de circ, dar împrejurările au fost altele … .
În prima parte a aşa-zis-ului spectacol, adică o oră, Teo a stat cuminte la locul lui, a avut contact vizual bun, aplauzele au fost spontane şi nu promptate; după această primă parte a urmat o pauză în care, pentru diversificare Teo s-a plimbat prin jurul arenei şi a mâncat floricele de porumb, la fel ca şi ceilalţi copii. În a doua parte nu a mai avut răbdare (parcă şi-o pierduseră şi ceilalţi copii!) şi a fost nevoie să mă depărtez de el pentru că voia afară şi vedea în mine un posibil „salvator” al acelei situaţii, ceea ce pentru el ar fi fost un „real succes”, dar ca efect al terapiei „un fiasco”; ca urmare, m-am retras lângă ceilalţi copii, mult în spate, ocazie cu care am retrăit (mai rar în ultima vreme!) momente de deznădejde … văzând copiii din tribună BUCURÂNDU-SE! Nu ştiu ce suflet poţi să ai sau în ce situaţie jalnică poţi să fii ca să nu te bucure sau măcar să-ţi trezească un fior de bucurie râsul unui copil, dar al mai multora ?! NU sunt lamentări, dar când realizezi că propriul tău copil nu reuşeşte să-şi trăiască copilăria, situaţia devine, chiar şi pentru câteva clipe de rătăcire (oricum nu ne permitem mai multe!), insuportabilă!
DA, Teo „trebuie învăţat” să se bucure, „să guste” viaţa aşa cum este ea, NU să trăiască permanent în lumea lui; „trebuie învăţat” să-i facă plăcere să evadeze din această lume şi asta se face prin dezvoltarea comunicării cu lumea reală, cu exteriorul … .

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: