jump to navigation

Postat pe 27.09.2009! noiembrie 1, 2010

Posted by lumealuiteo in Uncategorized.
trackback

La „grădiniţele de acasă” anticipăm sau reluăm activităţile pe care Teo le va face sau le-a făcut la „grădi” şi a întâmpinat greutăţi … . Pentru ca integrarea lui în colectivitatea copiilor normali să fie şi funcţională, adică să şi înveţe ceva din activităţile de la grădiniţă este nevoie să fie pregătit, să fi repetat înainte sau să mai repete după aceea; numai faptul că stă cuminte (pe scăunel, la măsuţă) la activitatea propriu-zisă de la grădiniţă înseamnă un efort prea mare pentru el, efort de care noi poate nici nu suntem conştienţi (ni se pare normal să fie cuminte!). Ca urmare, pentru a şi participa activ trebuie sprijinit cu „umbră” care îl promptează, cu suport vizual, cu noţiuni pe care le are deja şi pe care atunci decât şi le aminteşte. De aceea pentru ei nu este niciodată prea devreme să înveţe ceva ce alţi copii, fără nevoi speciale, învaţă poate mai târziu sau, uneori mult mai târziu; fireşte asta dacă potenţialul copilului permite, dacă ceea ce se face este fără efort deosebit.
Şi pentru că A VENIT … TOAMNA şi la grădiniţă se desfăşoară activităţi tematice legate de acest anotimp şi acasă, după ce „am inventariat” anotimpurile anului şi lunile toamnei, am conturat (cu creionul şi mai apoi cu carioca) frunze arămii culese de afară. Activitatea a continuat cu „mototolirea” de bucăţi mici de hârtie creponată de culorile toamnei, care au umplut contururile frunzelor pe un strat de lipici. Activitatea are dublu scop: identificaea „culorilor” şi modificărilor toamnei (altfel, frunzele „sunt verzi”, ne-a spus Teo!) şi dezvoltarea muşchilor palmei care va trebui să ţină, din ce în ce mai mult de aici înainte, creion sau stilou. Copiii au fost încântaţi şi s-au descurcat foarte bine, fapt pentru care au fost recompensaţi cu buline roşii la finalul activităţii, dar nu numai, ci şi cu jumătăţi de bulină neagră pe lângă cea roşie (Teo, pentru „o ieşire”, a ţipat!).
Şi, pentru că este vremea „cunoştinţelor noi”, cu noi colegi la grădiniţă, am cântat şi acasă un cântecel foarte potrivit pentru această împrejurare: „DESCHIDE URECHEA BINE!”

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un comentariu