jump to navigation

EMOTII MARI … (postat pe 07.09.2010!) Noiembrie 3, 2010

Posted by lumealuiteo in Uncategorized.
trackback

… pentru că „ÎNCEPE ŞCOALA”!
Da, mari, foarte mari emoţii pentru acest „ÎNCEPUT”, care, deşi este pe 13, sperăm să fie de bun augur nu numai pentru noi, ci şi pentru toţi copiii! Este foarte greu de descris în cuvinte ceea ce simţim … este aproape ca o frică de necunoscut; probabil cam aşa cum s-ar fi simţit Teo dacă nu l-am fi pregătit (sperăm suficient!) pentru şcoală. Sperăm că pentru Teo vor fi foarte puţine necunoscute legate de acest început: am avut câte două „şcoli” pe săptămână în ultima lună, cu deja 3 ore cu pauze între ele, ne-am luat uniforma cu accesoriile ei, ghiozdanul cu minimul de dotare … mai avem de făcut o „vizită” la şcoală.
„Şcoala de acasă” este transformarea firească a „Grădiniţei de acasă”, pe care am preluat-o şi noi, este adevărat că într-o fază destul de incipientă, de la părinţi cu experienţă şi preocupaţi de terapia copilului lor cu autism. A fost o idee pe care am adaptat-o, prin creativitatea, experienţa şi implicarea, mai ales a echipei de terapeuţi, nevoilor lui Teo. Aşa este că nici părinţii copilului cu autism nu sunt lipsiţi de creativitate; de nevoie, devii foarte creativ, adaptezi, transformi, dar MERITUL pentru ceea ce am numit „Grădiniţa de acasă” şi mai apoi „Şcoala de acasă” şi pentru beneficiile acestora pentru evoluţia lui Teo, este în proporţie covârşitoare al ECHIPEI DE TERAPEUŢI!
Sperăm ca modelul „Şcolii de acasă”, să poată fi folosit cu succes şi de alţi terapeuţi care lucrează în alte echipe pentru reabilitarea sau, de ce nu, pentru recuperarea, altor copii cu autism!

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: