jump to navigation

Fata morgana a integrarii scolare … (postat in data de 06.05.2010!) Noiembrie 4, 2010

Posted by lumealuiteo in Uncategorized.
trackback

Am trăit până nu demult o experienţă (altă experienţă de viaţă din lupta cu autismul lui Teo!) care semăna foarte tare cu „Fata Morgana” … „Fata Morgana” a integrării şcolare. Când credeam mai tare că „s-a rezolvat”, după insistenţe, amânări (pentru „săptămâna viitoare!”), speranţe de colaborare, planuri de terapie adaptate la noua etapă (şcolară), toate planurile erau dejucate de refuzurile elegante sau mai puţin elegante de care am avut parte în mod repetat din partea” cadrelor didactice” din învăţământul de masă tradiţional şi alternativ (Step by step şi Waldorf).
Motivele invocate? Care mai de care … dar toate, sub pretexte diferite, se refereau la unul şi acelaşi aspect: „umbra” sau „profesorul de sprijin” cu care trebuie să meargă Teo (cel puţin într-o primă fază!) la şcoală. Prima senzaţie a fost aceea că nu înţeleg rolul „umbrei”; ce face, de ce este nevoie de ea? („Dar el nu stă singur în bancă?”) După adevărate pledoarii, făcute cu multă însufleţire, pentru necesitatea prezenţei „umbrei” la clasă („… nu monitorizează activitatea învăţătorului, ci ajută copilul, îl face atent la cerinţele lansate de acesta”), aveam impresia că au înţeles cât de cât sau chiar că au înţeles … . Nici acum nu cred că nu au înţeles pe deplin, dar ceea ce i-a determinat să ne refuze în mod repetat a fost faptul că „prezenţa cuiva în clasă … stânjeneşte!!!”. După aceea, argumentele erau uşor de găsit: „am mulţi înscrişi!”, „să fi venit din toamnă!”, „ne pleacă alţi copii de la clasă!”, „avem probleme cu părinţii celorlalţi copii dacă-l primim!”, etc.
Dezamăgirea a fost cu atât mai mare, cu cât, niciunul dintre cei pe care i-am abordat nu a dorit să-l cunoască pe copil, respectiv gradul de afectare cu elemente autiste, potenţialul de recuperare … . Cum să mai ceri unui astfel de „formator” de caractere, de personalităţi să înţeleagă efortul pe care-l fac părinţii şi o echipă (din fericire pentru Teo, FOARTE INIMOASĂ!) pentru ca acel copil să atingă un anumit grad de independenţă socială. Nu ne aşteptam să ia toţi aceştia autismul ca pe o provocare de viaţă sau profesională, dar menirea lor nu este realizată în totalitate dacă nu sunt gata să transmită copiilor şi poate, mai ales, părinţilor acestor copii pe care-i educă, faptul că printre ei sunt şi „copii speciali”, cu anumite nevoi, care trebuie încurajaţi şi ajutaţi să se integreze.
De ce oare „stânjeneşte prezenţa cuiva la clasă”? Dacă nu vrem să ne asumăm anumite responsabilităţi (care până la urmă sunt şi obligatorii, legale) de ce să căutăm scuze ieftine, argumente puerile? Deschiderea către integrarea în învăţământul de masă a acestor copii se manifestă, se pare, numai la nivel declarativ; sună foarte bine, este şi în tendinţele şi cerinţele UE, dar mentalitatea retrogradă a unora dintre noi nu-i dă voie să se manifeste şi efectiv … . Avem o problemă cu noi, cu conştiinţa noastră, cu menirea noastră, cu locul pe care-l ocupăm? Cine ştie?!
Am apreciat mai tare pe cei care au refuzat din start o astfel de „provocare”: demn şi cinstit; măcar nu au mai fost nevoiţi să caute scuze care oricum nu le-ar fi făcut cinste!

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: